Flu
 
 
 
 
Ghidul parintilor de adolescenti Ai supravietuit meselor din trei in trei ore, primilor pasi, luptelor legate de olita, primelor zile de scoala si totusi te sperie adolescenta. Daca ne gandim ca adolescenta este o perioada de dezvoltare fizica, morala si intelectuala, este normal ca ea sa fie dominata de confuzie si conflicte in familie. Totusi, este si o perioada in care trebuie sa-ti ajuti copilul pentru ca el sa devina un individ complet. In ciuda perceptiei pe care o avem despre adolescenti, adesea ei sunt energici, idealisti, foarte dornici sa invete si sa traiasca noi experiente.

Momentul in care incepe adolescenta difera de la copil la copil. Acesta este mesajul pe care trebuie sa-l transmiti si pustiului tau. Dar trebuie sa facem o diferenta (putin fortata) intre pubertate si adolescenta. Pubertatea este perioada in care apar primele semne de dezvoltare sexuala: prima menstruatie, cresterea sanilor, cresterea parului pubian. Acestea sunt semnele vizibile care arata ca un copil face primii pasi catre maturitate. Dar, odata cu schimbarile fizice, au loc si o multime de alte schimbari care nu pot fi vazute din exterior. Acestea sunt schimbarile adolescentei.

La multi copii, inceputul adolescentei se anunta printr-o schimbare dramatica a comportamentului fata de parinti. Incep sa se indeparteze de mama si tata si devin mai independenti. In acelasi timp, devin constienti de felul in care sunt vazuti de ceilalti, in special de copii de aceeasi varsta, si incearca din rasputeri sa se integreze intr-un grup. Vor incepe sa experimenteze diferite infatisari si identitati si vor deveni constienti de diferentele dintre ei si ceilalti. De aici, pot rezulta conflicte cu parintii.

Unul dintre stereotipurile adolescentei este copilul rebel aflat intr-o continua disputa cu parintii. Desi aceasta situatie poate aparea in unele familii, ea nu este nici pe departe reprezentativa pentru majoritatea adolescentilor.

Totusi, unul dintre scopurile adolescentei este ca tanarul sa devina independent si, pentru ca asta sa se intample, el va incepe sa se indeparteze de parinti, in special de parintele care ii era pana atunci cel mai apropiat. Vei observa ca adolescentul tau are pareri diferite de ale tale si nu mai vrea sa petreaca atat de mult timp in compania ta. Pe masura ce creste, copilul va incepe sa gandeasca mai rational si mai abstract. Astfel isi formeaza propriul cod moral. Vei observa ca un copil care, pana atunci, se lupta sa-ti faca pe plac, incepe deodata sa-si exprime propriile pareri si sa se razvrateasca impotriva celor care incearca sa-i controleze viata. Va trebui sa te gandesti bine cata libertate ii dai copilului si sa-ti pui anumite intrebari legate de cresterea lui. Nu cumva il controlezi prea mult? Nu cumva ii ignori parerile si gusturile?

Ca adult, iti vine greu sa intelegi un adolescent si sa nu minimizezi problemele lui. Aminteste-ti de adolescenta ta, de acnee, de problemele in dragoste. Asteapta-te la schimbari bruste de dispozitie si la conflicte mai mici sau mai mari. Parintii care stiu la ce sa se astepte suporta mai bine problemele adolescentei. Cu cat stii mai multe, cu atat vei putea sa iti ajuti mai mult copilul.

Daca incepi discutia despre menstruatie sau despre "visele ude", atunci cand acestea au inceput deja, inseamna ca ai intarziat putin. Raspunde-i copilului la toate intrebarile timpurii legate de corpul sau, de diferenta dintre fetite si baietei, nasterea copiilor, dar nu-i incarca mintea cu detalii inutile. Ca mama, ar trebui sa-ti cunosti copilul foarte bine si sa stii cand incepe sa aiba intrebari legate de sex sau preocupari legate de infatisarea sa. Acesta e momentul potrivit pentru o mica discutie legata de adolescenta si de ceea ce simte copilul tau. Cu cat intarzii mai mult aceasta discutie, cu atat cresc sansele ca pustiul tau sa obtina informatii false din alte surse, sa se simta jenat sau speriat de schimbarile fizice si psihice.

In plus, daca deschizi mai devreme caile de comunicare asupra acestor subiecte, ai sanse mari ca ele sa ramana deschise de-a lungul intregii adolescente. Implica-te activ in viata copilului tau, oferindu-i articole si carti legate de pubertatate sau povestindu-i propriile tale experiente. Se va simti mult mai bine stiind ca si mama sau tata au trecut prin aceleasi lucruri ca si el.

Oricat de apropiata ai fi de copilul tau, asteapta-te totusi la mici probleme. Daca fetita ta vrea sa-si vopseasca parul sau sa-si faca unghiile cu negru, gandeste-te de doua ori inainte de a-i interzice aceste lucruri. La aceasta varsta, copiii vor sa fie diferiti si sa-si socheze parintii. Mai bine las-o sa faca aceste lucruri temporare si inofensive si pastreaza-ti reprosurile pentru lucrurile cu adevarat grave, cum sunt fumatul, drogurile sau alcoolul.

Probabil ca adolescentul tau se va arata nemultumit de asteptarile pe care le ai de la el. Totusi, el intelege si are nevoie sa stie ca iti pasa atat de mult de el incat sa ai anumite asteptari. Oricata libertate i-ai da, trebuie sa pastrezi unele standarde: notele bune, respectarea regulilor casei, comportament potrivit. Daca ai asteptari normale si potrivite, copilul va incerca sa le indeplineasca.

Anii adolescentei sunt o perioada a experimentelor si uneori, asta include si comportamente periculoase. Nu evita subiecte precum sexul, drogurile, alcoolul, fumatul. Discutand aceste lucruri, deschis, cu copilul tau, inainte sa fie expus acestor riscuri, este mult mai probabil ca el sa adopte un comportament responsabil atunci cand va fi cazul. Nu te sfii sa-i inviti prietenii acasa si sa faci cunostinta cu ei si chiar cu parintii lor. Comunicarea intre parinti poate crea un mediu placut si sigur pentru intregul grup. Cu ajutorul altor parinti, poti afla ce face copilul tau, fara sa-i dai impresia ca il controlezi.

Anumite schimbari pot sa fie normale in timpul adolescentei, dar cele prea drastice sau prea indelungate pot fi semne ale unei probleme reale. Ai grija la:

- ingrasarea sau slabirea extrema.
- tulburari ale somnului.
- schimbari rapide si drastice de personalitate.
- schimbari bruste ale anturajului.
- absentele de la scoala.
- pierderea anului scolar.
- discutiile sau glumele despre sinucidere.
- semne ale folosirii de droguri, alcool, tigari.
- incalcari ale legii.

Orice alt comportament anormal, care dureaza mai mult de sase saptamani. ar trebui sa traga un semnal de alarma. Sigur ca trebuie sa te astepti la tot felul de schimbari, chiar si la note mai mici. Dar un copil de nota 9 -10, care brusc ramane corijent, este clar ca are unele probleme grave. La fel si un copil foarte extrovertit care, dintr-odata, devine timid si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni.

Probabil ca iti va veni foarte greu, dar va trebui sa respecti intimitatea copilului tau. Parintii au impresia ca tot ce face copilul lor ii priveste in mod direct. Dar, pentru ca adolescentul tau sa devina un tanar adult. va trebui sa ii respecti intimitatea. Evident, daca apar semnale de alarma, ca cele de mai sus, ai voie sa invadezi intimitatea copilului pana cand descoperi unde e problema, insa altfel, va trebui sa te retragi.

Cu alte cuvinte, camera copilului si convorbirile telefonice sunt lucruri care il privesc numai pe el. Nu te astepta sa-ti povesteasca tot ce face. Evident, din motive de siguranta, trebuie sa stii unde merge, ce face si cu cine, dar nu te astepta sa iti spuna fiecare detaliu.
Cu toate acestea, va trebui sa controlezi discret informatiile pe care le obtine copilul tau din reviste, emisiuni TV, carti, site-uri web. In adolescenta, este foarte usor influentabil si ceea ce citeste sau vede il poate schimba.

Regulile trebuie sa existe, dar cu conditia sa fie potrivite varstei copilului. Ora de culcare nu poate fi aceeasi ca la varsta de cinci ani. Rasplateste-l de cate ori se dovedeste demn de increderea ta. Vine acasa la ora 21:00, asa cum a promis? Saptamana viitoare lasa-l sa stea cu prietenii pana la 21:30. Nu te ingrijora daca adolescentul tau nu mai e atat de nerabadator sa iasa in parc cu tine. Aminteste-ti cum erai la aceeasi varsta. Probabil ca nici tie nu-ti facea placere sa iesi cu parintii.

Pe masura ce copilul tau inainteaza in varsta, vei observa ca problemele adolescentei se raresc. Intr-un final, vei avea un copil independent, responsabil si comunicativ. Orice ar fi, aminteste-ti ca este o perioada prin care tebuie sa treceti impreuna si pe care o veti depasi impreuna.


Taguri articol:
ghidul parintilor adolescenti

Autorul articolului "Ghidul parintilor de adolescenti": Erika
17.11.2008

Vezi ce a mai scris autorul articolului "Ghidul parintilor de adolescenti"...

Alte articole
Copilul meu se drogheaza
Copilul meu se drogheaza
Credeai ca ai un sot iubitor, copii frumosi si fericiti, familia perfecta, cand, deodata iti dai seama ca adolescentul tau se
Comunica eficient cu adolescentul tau
Comunica eficient cu adolescentul tau
Relatia dintre adolescent si parinte, si asa destul de complicata, poate deveni mult mai dificila daca nu stii cum sa-i transmiti
De ce mint adolescentii?
De ce mint adolescentii?
Ajuns la adolescenta, copilul tau simte nevoia sa fie independent, sa-si construiasca propria identitate, diferita de cea a
Cand o adolescenta descopera dragostea
Cand o adolescenta descopera dragostea
- fragment din jurnal - "In ultima vreme s-a observat ca sunt un pic mai distanta si ochii mai luminosi... Daca am observat
Micuta ta devine femeie
Micuta ta devine femeie
O vezi cum creste pe zi ce trece si nu mare iti este uimirea cand nu mai esti tu cea care ii alege imbracamintea si nici nu mai
Comentarii
posteaza si tu un comentariu
 
 
Nume
*camp obligatoriu
 
 
Mail (nu va fi publicat)
*camp obligatoriu
 
 
Website
 
 
 
 
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu