Flu
 
 
 
 
Cand bebe e racit Se apropie sezonul racelii si al gripei, iar bebelusii nu sunt nici ei scutiti de aceste neplaceri. Ajunge sa se apropie de ei un adult care nu stie ca este fericitul posesor al virusului si incep problemele. Sugarii sunt foarte expusi racelilor pentru ca intra in contact direct cu mama, tata si o multime de adulti veniti in vizita, care poate nici nu stiu ca sunt deja infectati.

Fiind vorba de un virus, nu prea ai ce face decat sa-l scapi pe bebe de dureri si febra. Daca este foarte mic, nu strica sa-l vada pediatrul pentru riscul de complicatii (de exemplu, pneumonie) este foarte mare.

Raceala este o infectie virala a cailor aeriene superioare (nasucul si gatul), care provoaca la bebelusi aceleasi binecunoscute simptome ca si la adulti. Sunt peste 100 de virusuri care provoaca raceala si multe dintre ele se transmit foarte usor pe calea aerului, prin contact direct sau prin suprafete contaminate. Odata ce a luat un virus, copilul capata imunitate, dar avand in vedere ca sunt atat de multe virusuri ai racelii, poate sa faca mai multe raceli pe an.

Pana la varsta de doi ani, un copil poate sa raceasca de 8-10 ori, adica mai des decat un adult. Sistemul imunitar al unui sugar este imatur pentru ca el nu a fost expus la prea multe virusuri de-a lungul vietii, deci nu a capatat imunitatea pe care o are un adult. In plus, bebelusii intra destul de mult in contact cu alti copii mai mari sau mai mici care nu stiu sa se spele pe manute de cate ori e nevoie sau sa-si acopere nasucul cand stranuta. Daca bebe merge la cresa sau are un fratior mai mare, asteapta-te la multe raceli in primii ani de viata, in special toamna si iarna.

Pentru a preveni racelile, nu permite persoanelor bolnave sa se apropie de bebelus, in special in primele zile ale bolii, evita locurile aglomerate, spala-ti bine mainile inainte sa-l atingi pe cel mic, biberonul sau mancarea lui, curata-i bine tetina biberonului sau suzeta si invata-i pe fratiori sa tuseasca numai intr-o batista.
Primele semne pe care le observi la un sugar sunt nascuul infundat si secretia nazala care poate fi apoasa si "curata" la inceput, dar in curand va deveni mai groasa si galbuie. Mai tarziu, vor urma febra usoara, stranuturile, tusea, lipsa poftei de mancare, nervozitatea si insomniile.

Daca un adult sanatos scapa rapid de o raceala, la sugari s-ar putea sa dureze mai mult, caci sistemul lor imunitar se lupta mai greu cu virusul. O raceala necomplicata ar trebui sa se vindece in 10 zile. Dar daca bebe are mai putin de 2-3 luni, trebuie dus la un control imediat ce observi primele semne ale boli. Chiar daca nu ar exista riscul complicatiilor, un nasuc infundat il impiedica pe bebe sa se hraneasca, ceea ce poate duce la deshidratare.

Cam de la 3 luni in sus, racelile devin simple neplaceri, insa si atunci trebuie sa mergi la doctor daca cel mic urineaza mai rar ca de obicei; are o temperatura peste 38 C pentru mai mult de o zi; are ochisorii rosii; tuseste mai mult de o saptamana, are o secretie nazala galbena sau verzuie mai mult de o saptamana; pare sa aiba dureri de ureche. De fapt, orice simptome indeajuns de grave ca sa te ingrijoreze sunt un motiv pentru a merge la medic. Chiar daca se dovedeste a fi o alarma falsa, este mai bine sa fii sigura. Pe de alta parte, cel mic are nevoie de ingrijiri medicale urgente daca refuza sa manance sau sa bea apa; tuseste atat de tare incat incepe sa verse; tuseste cu sange; respira greoi si se invineteste in jurul guritei. Acestea sunt semne ca raceala a ajuns mai departe decat trebuia si deja a dus la complicatii. Deja nu mai ajunge un antitermic si un ceai cald, ci este nevoie de medicamente mai puternice, pe care numai medicul le poate administra.

Posibilele complicatii ale unei raceli la sugari includ otita, sinuzita, faringita, bronsita, laringita, pneumonia.

Chiar si atunci cand nu banuiesti vreo complicatie, daca bebe este la prima raceala, nu strica sa ajungi la medic macar pentru a intreba ce medicamente poti sa-i dai si care sunt contraindicate.

In primul rand, nu incerca antibioticele pentru ca nu au niciun efect impotriva virusurilor. In al doilea rand, banala aspirina este interzisa la copiii cu infectii virale pentru ca poate sa declanseze sindromul Reye, o boala rara, dar grava. Daca bebe are febra, poti incerca sa o scazi putin cu medicamente pe baza de acetaminofen, iar daca are peste 6 luni si pe baza de ibuprofen. Farmacistul ar trebui sa-ti poata recomanda un medicament potrivit pentru sugari, insa ar fi nevoie si de acordul pediatrului care supravegheaza copilul pentru ca exista alergii la medicamente si exista interactiuni intre medicamente (daca bebe face deja vreun tratament) care pot fi neplacute. In plus, trebuie administrata doza potrivita.

Daca raceala este usoara si copilul nu pare sa se simta foarte rau (are pofta de mancare, doarme, e vioi), se poate depasi momentul si fara medicamente. Cum il ajuti pe bebe intr-un mod natural ? Iata cateva idei :

- Cauta picaturi nazale speciale pentru sugari, care ii vor subtia secretia nazala si il vor ajuta sa respire mai bine. In lipsa lor, cu acordul medicului poti sa folosesti ser fiziologic.
- Ofera-i multe lichide pentru a preveni deshidratarea. De fapt, incurajeaza-l sa bea la fel de mult ca de obicei. Daca alaptezi, continua. Laptele de san ii ofera lui bebe si mai multa protectie impotriva bolii.
- Aspira nasucul cu o pompita speciala. Strange pompita intre degete ca sa iasa aerul din ea, introdu-o in nasuc, apoi elibereaza stransoarea. Repeta procedeul de cate ori este necesar si nu uita sa pastrezi pompa de nas foarte curata. Este nevoie de asa ceva pentru ca un sugar nu stie sa sufle nasucul si secretia ramasa in nari il impiedica sa respire.
- Foloseste un umidificator in camera lui bebe. Sursele de incalzire, fie ca sunt calorifere, centrale, sobe, radiatoare usuca aerul foarte mult. Un umidificator il ajuta pe copil sa respire mai bine si sa scape de nasucul infundat. O data pe zi, nu strica sa improvizezi in baie o sauna si sa tii copilul cateva minute in camera plina de aburi.


Taguri articol:
cand bebe racit

Autorul articolului "Cand bebe e racit": Erika
06.10.2008

Vezi ce a mai scris autorul articolului "Cand bebe e racit"...

Alte articole
De ce plange bebelusul?
De ce plange bebelusul?
Visul oricarui parinte este un bebelus cuminte care doarme toata noaptea si jumatate din zi, se joaca in liniste in restul
Mamica si nou-nascutul
Mamica si nou-nascutul
Copilul Pentru ca pana acum a stat ghemuit in uter, copilul tau va avea tendinta sa stea la fel de ghemuit, cu bratele indoite
Copilul tau la o luna
Copilul tau la o luna
Copilul Copilul tau poate acum sa gangureasca si sa se incrunte pentru a-si exprima sentimentele. Unii copii pot chiar sa rada.
Copilul tau la doua luni
Copilul tau la doua luni
Copilul La doua luni, copilasul tau poate sa faca diferenta intre vocile cunoscute si alte sunete. Vei observa ca devine
Copilul tau la trei luni
Copilul tau la trei luni
Copilul Fa-ti timp si citeste-i bebelusului tau. Chiar daca nu intelege ce spui, ii va face placere si ii va fi foarte util sa
Comentarii
posteaza si tu un comentariu
 
 
Nume
*camp obligatoriu
 
 
Mail (nu va fi publicat)
*camp obligatoriu
 
 
Website
 
 
 
 
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu