Flu
 
 
 
 
Cum se fac copiii? Poate iti imaginezi ca stii raspunsul la aceasta intrebare. Oricum, baza o ai - el si ea se intalnesc, se indragostesc, se dezbraca, fac sex si peste noua luni apare juniorul. Dar venirea pe lume a unui copil inseamna mai mult de atat. Este un proces complicat si ajunge ca un singur lucru sa mearga prost pentru ca intreaga «operatiune» sa fie data peste cap. Sunt atatea si atatea detalii care trebuie sa se potriveasca...

Stiai ca pentru femeie, la fiecare ciclu, sansele de a ramane insarcinata sunt de numai 20%? Stiai ca ovulul si spermatozoidul au numai 24 de ore la dispozitie pentru a se intalni?

Dar sa o luam cu inceputul.

Pentru o femeie, posibilitatea de a concepe un copil incepe in ovare, cele doua organe de fora unui kiwi, suspendate de uter. Fiecare fetita se naste cu ovarele complet «echipate», continand peste un milion de ovule. Ovarele tale nu vor mai produce niciodata alte ovule decat cele cu care te nasti. Ba chiar, ovulele tale au inceput sa moara imediat dupa ce te-ai nascut. Oricum la varsta reproducerii mai ai inca destule, vii si gata de «actiune». In total, ovarele vor elibera in jur de 400 de ovule, de la primul ciclu menstrual si pana la menopauza.

Undeva catre mijlocul unui ciclu menstrual, in unul din cele doua ovare, un ovul ajunge la maturitate, este eliberat si atras de deschizatura trompei uterine. Aceasta este ovulatia si de acum incepe sa ticaie ceasul conceptiei. Ovulul traieste doar 24 de ore, deci trebuie fecundat cat mai repede. Daca va intalni un spermatozoid sanatos, incepe procesul de creare a unei noi fiinte. Daca nu, calatoria ovulului se termina in uter unde se dizolva sau este absorbit in corp apoi scade nivelul de estrogen si progesteron, hormonii care ar sustine sarcina si mucoasa uterina este eliminata prin menstruatie.

Daca organismul tau produce, fara graba, cate un singur ovul matur, si acela o data pe luna, corpul viitorului tatic lucreaza continuu pentru a produce milioane de spermatozoizi microscopici, al caror singur scop este acela de a inota catre ovul si de a-l penetra. Fata de femei, barbatii nu se nasc cu o rezerva de sperma, ci trebuie sa o produca in mod constant. In corpul lor se afla o adevarata fabrica de fertilizare care lucreaza non-stop. Procesul de producere a unui spermatozoid dureaza intre 64 si 72 de zile. Spermatozoizii traiesc in corpul barbatului doar cateva saptamani, asa ca ei trebuie eliminiati cat mai rapid pentru a putea fi folositi. La fiecare ejaculare sunt eliberati intre 30 de milioane si 300 de milioane de spermatozoizi.

Procesul de productie incepe in testicole, cele doua organe adapostite in scrot. Testicolele au fost asezate de natura in afara corpului pentru ca sunt relativ sensibile la temperaturi inalte. Pentru a produce spermatozoizi sanatosi, ele au nevoie de o temperatura mai mica decat cea a corpului, aproximativ 34 de grade Celsius. Odata creati, spermatozoizii sunt depozitati intr-o parte a testicolelor, numita epididim, pana in momentul cand sunt amestecati cu lichid si eliminati prin ejaculare.

Desi la fiecare ejaculare sunt eliminati milioane de spermatozoizi, doar unul din ei poate sa fecundeze ovulul. Sexul copilului depinde de tipul spermatozoidului care va ajunge primul la ovul. Un spermatozoid cu cromozom Y va duce la nasterea unui baietel, iar un spermatozoid cu cromozom X va duce la nasterea unei fetite.
Spermatozoizii au sansa sa-si indeplineasca misiunea de cate ori are loc un contact sexual. In mod normal, el se termina cu un orgasm, de fiecare parte. Pe langa placerea pe care ti-o aduce, orgasmul are si un important rol biologic. Orgasmul barbatului, lanseaza in vagin, milioanele de spermatozoizi, cu o viteza de 16 km/h. Acst proces, ejacularea, ajuta spermatozoizii sa inainteze mai repede. Si orgasmul feminin joaca un rol in procesul de fecundare. Contractiile ritmice ale uterului atrag spermatozoizii, ajutandu-i sa ajunga cat mai aproape de ovul.

Daca fecundarea va avea loc, se va intampla in primele ore de dupa contactul sexual. Nu prea ai ce face decat sa tii degetele incrucisate si sa speri. In timp ce tu si viitorul tatic va bucurati de postludiu, in corpul tau e forfota mare. Cele cateva milioane de spermatozoizi si-au inceput drumul catre ovul. Incercarea lor nu va fi deloc usoara. Primul obstacol este aciditatea din vaginul tau, care poate sa le fie fatala. Apoi urmeaza mucoasa cervicala, care este pentru ei, ca o panza impenetrabila. In cele doua zile de fertilitate maxima, cativa dintre cei mai puternici spermatozoizi vor reusi sa treaca de ea, intr-un mod aproape miraculos. Dar supravietuitorii au inca mult drum de parcurs. Cel mai rapid dintre ei ar putea sa gaseasca ovulul in doar 45 de minute, pe cand cel mai lenes poate sa-l caute si 12 ore. Daca imediat dupa contactul sexual spermatozoizii nu gasesc un ovul in trompe, pot sa astepte acolo pana la 72 de ore, pandind momentul ovulatiei.

Cei cativa norocosi care ajung in preajma ovulului, nu si-au terminat inca misiunea. Fiecare trebuie sa lucreze din greu pentru a penetra « carapacea » ovulului inaintea celorlalti. Cand cel mai puternic reuseste sa ajunga la ovul, acesta din urma se schimba asa incat niciun alt spermatozoid sa nu-l poata penetra.

Acum incepe adevaratul miracol. Ovulul este fecundat in urmatoarele 24 de ore, pe masura ce materialul sau genetic se combina cu cel al spermatozoidului. Se creaza astfel o noua celula care incepe sa se divida rapid. Dar chiar si acum, nu esti inca insarcinata. Fecundarea s-a intamplat intr-una din trompele uterine. Se poate spune ca esti insarcinata doar in momentul cand ovulul fecundat coboara in uter si se ataseaza de peretele lui.

Calatoria sa din trompa si pana in uter poate sa mai dureze inca trei zile, dar vor mai dura cateva saptamani pana cand intarzie menstruatia si vei banui ca esti insarcinata. Cand iti dai seama ca a intarziat menstruatia poti face un test de sarcina. De acum in colo, poti spune ca esti mamica.


Taguri articol:
copiii

Autorul articolului "Cum se fac copiii?": Erika
13.01.2009

Vezi ce a mai scris autorul articolului "Cum se fac copiii?"...

Alte articole
Cand concepem primul copil?
Cand concepem primul copil?
Care este varsta ideala pentru a avea primul copil? Toata lumea va raspunde "Atunci cand esti pregatita". Adica atunci cand ai
Cauzele infertilitatii feminine
Cauzele infertilitatii feminine
Lupta cu infertilitatea este una personala si. de cele mai multe ori, secreta. Dar cuplurile care se confrunta cu aceasta problema
Putem alege sexul copilului?
Putem alege sexul copilului?
Unii zic ca da. Ceea ce bunica ar considera o blasfemie, iar noi – un lucru imposibil din punct de vedere stiintific, a devenit,
Dieta lui pentru fertilitate
Dieta lui pentru fertilitate
Iti iei vitaminele, mineralele, mananci sanatos si faci miscare pentru a te asigura ca poti deveni cat mai curand mama unui copil
Dieta ta pentru fertilitate
Dieta ta pentru fertilitate
Cand iti doresti un copil, expresia "esti ceea ce mananci" devine mai mult decat o zicala. Ceea ce mananci iti afecteaza intregul
Comentarii
posteaza si tu un comentariu
 
 
Nume
*camp obligatoriu
 
 
Mail (nu va fi publicat)
*camp obligatoriu
 
 
Website
 
 
 
 
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu