Flu
 
 
 
 
Inseminarea artificiala Cand "incercarile" naturale au esuat, cand calendarul a dat gres, cand kit-urile de ovulatie te-au dezamagit, atunci e momentul sa te lasi pe mana specialistilor. Iar, in majoritatea cazurilor, primul pas este inseminarea artificiala.

Inseminarea este stramosul tuturor tratamentelor pentru infertilitate si se foloseste inca din anii 1900. Atunci nu era nevoie decat de sperma sanatoasa si un fel de pipeta mai mare. Pana astazi, tehnica a evoluat mult, dar principiul ramana acelasi: spermatozoizii partenerului sunt introdusi in tractul genital al femeii, dupa care natura isi urmeaza cursul.

Inseminarea artificiala nu este raspunsul la toate problemele de fertilitate. Se potriveste cuplurilor in care :

     • Barbatul nu poate ejacula in vaginul partenerei, din diverse motive (diabet, ejaculare retrograda, leziuni ale coloanei vertebrale, scleroza multipla).
      • Sperma barbatului este saraca in spermatozoizi sau spermatozoizii sunt de slaba calitate.
      • Barbatul a facut un tratament care l-a lasat steril (chimioterapie, radioterapie), dar s-au pastrat spermatozoizii.
      • Femeia sufera de o endometrioza usoara.
      • Femeia are o alergie la sperma sau nu exista compatibilitate ntre mucusul cervical si spermatozoizi.
      • Fertilitatea cuplului nu are o cauza clara.

Exista mai multe tipuri de inseminare artificiala, in functie de locul unde este injectata sperma.

Inseminarea intravaginala presupune injectarea spermei in vaginul femeii. Este o tehinca neinvaziva, dar foarte rar folosita. Se recurge la ea in cazurile in care barbatul nu poate ejacula in vagin, dar poate ejacula in afara lui. Conditia este ca spermatozoizii sa fie de calitate (ca si numar, marime, mobilitate), iar femeia sa fie fertila si sanatoasa. Inseminarea intravaginala se poate face chiar si acasa, folosind o seringa sterila, dar cel mai indicat este sa fie facuta de catre un specialist. Este important momentul in care se face inseminarea, pentru ca el sa conincida cu cel al ovulatiei. Rata de succes a unei singure incercari este de 5-10%.

Inseminarea intracervicala presupune asezarea spermei in colul cervical al femeii. Este recomandata atunci cand femeia nu are ovulatie regulata si trebuie sa i se administreze medicamente pentru fertilitate. Este importanta monitorizarea ciclului menstrual, prin ecografii si teste hormonale care sa arate la ce stadiu de dezvoltare a ajuns foliculul ovarian (din care va aparea ovulul) si cum se prezinta endometrul (mucoasa uterina). Atat spermatozoizii, cat si mucoasa cervicala trebuie sa fie de calitate. Interventia in sine este simpla si nu dureaza decat cateva minute: vaginul este deschis cu ajutorul unui speculum si, cu un cateter de plastic, se introduce sperma in col. Mai dificila este pregatirea pentru interventie, pentru ca ea trebuie facuta la momentul potrivit. Rata de succes este de 5-10% pentru fiecare incercare.

Inseminarea intrauterina este metoda cel mai adesea folosita pentru ca are o rata de succes mai mare decat celelalte doua tipuri. Spermatozoizii de calitate, mobili, sunt asezati in uterul femeii, in apropierea trompelor uterine, deci sansele ca ei sa ajunga pana la ovul sunt mult mai mari. Daca se foloseste in acelasi timp si stimularea ovariana, ar trebui sa existe mai multe ovule mature care sa poate fi fecundate, deci, din nou, sansele de reusita cresc.

Inseminarea intratubara si cea intraperitoneala se folosesc mai rar pentru ca sunt tehnici mai invazive si nu exista dovezi ca sansele de reusita ar fi mai mari decat in cazul inseminarii intrauterine. Inseminarea intratubara presupune asezarea spermatozoizilor direct in trompa uterina, unde ar trebui sa fecundeze ovulul, iar in cazul inseminarii intraperitoneale, sperma se asaza in cavitatea peritoneala, in apropiere de intrarea in trompa.

Oricare dintre cele cinci metode se poate folosi atat in cadrul unui ciclu menstrual natural, cat si in cadrul unui ciclu stimulat. In al doilea caz, femeia primeste tratament medicamentos care stimuleaza ovarele sa produca cativa foliculi. De-a lungul timpului, s-a observat ca inseminarea artificiala intrauterina combinata cu stimularea ovariana da rezultate mai bune decat inseminarea singura. Totusi, si costurile sunt mai mari, iar, uneori, apar si complicatii, precum sarcina multipla sau sindromul de hiperstimulare ovariana.

Pentru a realiza inseminarea artificiala de orice tip, este nevoie de o proba de sperma de la barbat, care se obtine prin masturbare sau, daca el sufera de ejaculare retrograda, prin tehnici speciale. Pentru inseminarea intrauterina, se foloseste sperma prelucrata si spalata. Astfel spermatozoizii sunt separati de lichidul seminal, sunt indepartate bacteriile si alte substante nefolositoare care pot irita si infecta uterul si pot micsora capacitatea spermatozilor de a fecunda ovulul.

La doua saptamani dupa inseminarea artificiala, se poate face testul de sarcina care ar trebui sa fie relevant. Daca acesta este pozitiv, cu 3-4 saptamani mai tarziu, prin ecografie, se confirma sarcina si se stabileste daca este viabila.

Inseminarea artificiala, fata de alte tehnici de reproducere asistata, presupune costuri reduse. Inseminarea propriu-zisa ajunge in jur de 500-600 de lei, insa pretul poate varia mult in functie de clinica. Se mai adauga pretul stimularii ovariene daca este cazul, ecografiile, consultatia initiala. Deocamdata, in Romania, costurile tratamentelor de fertilitate nu sunt acoperite de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.


Taguri articol:
inseminarea artificiala

Autorul articolului "Inseminarea artificiala": Erika
13.11.2008

Vezi ce a mai scris autorul articolului "Inseminarea artificiala"...

Alte articole
Cand concepem primul copil?
Cand concepem primul copil?
Care este varsta ideala pentru a avea primul copil? Toata lumea va raspunde "Atunci cand esti pregatita". Adica atunci cand ai
Cauzele infertilitatii feminine
Cauzele infertilitatii feminine
Lupta cu infertilitatea este una personala si. de cele mai multe ori, secreta. Dar cuplurile care se confrunta cu aceasta problema
Putem alege sexul copilului?
Putem alege sexul copilului?
Unii zic ca da. Ceea ce bunica ar considera o blasfemie, iar noi – un lucru imposibil din punct de vedere stiintific, a devenit,
Dieta lui pentru fertilitate
Dieta lui pentru fertilitate
Iti iei vitaminele, mineralele, mananci sanatos si faci miscare pentru a te asigura ca poti deveni cat mai curand mama unui copil
Dieta ta pentru fertilitate
Dieta ta pentru fertilitate
Cand iti doresti un copil, expresia "esti ceea ce mananci" devine mai mult decat o zicala. Ceea ce mananci iti afecteaza intregul
Comentarii
posteaza si tu un comentariu
 
 
Nume
*camp obligatoriu
 
 
Mail (nu va fi publicat)
*camp obligatoriu
 
 
Website
 
 
 
 
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu