Flu
 
 
 
 
Somnambulismul la copii Te trezesti noaptea auzind zgomote in casa si iti dai seama ca e copilul tau care isi face ghiozdanul, desi e in vacanta. Sau iti culci copilul in patul lui, in camera lui, si dimineata il gasesti dormind in bucatarie, fara sa stie cand si cum a ajuns acolo. Desi asemeena evenimente pot sa sperie orice mamica, vestea buna este ca nu ai de ce sa-ti faci griji. Somnambulismul apare la 15% din copiii scolari sanatosi, nu este semn al unor probleme grave si nu necesita tratament.

Somnambulismul este adesea subiect de gluma si bancuri, dar pentru unii e o problema reala. Somnambulismul in sine nu este grav, insa poate sa duca la accidente. Poate sa apara la orice varsta, atat la copii cat si la adulti, dar este mai frecvent intre 8 si 12 ani. Marea majoritate a copiilor somnambuli isi revin pe masura ce cresc.

Copilul tau este somnambul daca in timpul somnului : se ridica in sezut, in pat, si deschide ochiii se plimba prin casa, deschide si inchide usile, aprinde si stinge luminile, cauta prin sertare, etc. face actiuni de rutina : se imbraca, isi face ghuozdanul, isi pregateste o gustare, etc, toate acestea in timp ce doarme. vorbeste sau se misca intr-un mod ciudat, neindemanatic.
cand se trezeste nu-si minteste nimic din ce a facut intimpul somnului.

Episoadele de somnambulism se declanseaza in prima jumatate a noptii, de obicei la o ora sau doua dupa ce copilul a aodrmit. Nu prea se intampla in timpul somnului de zi. Episoadele dureaza de la cateva secunde pana la zeci de minute.

Multi factori pot declansa episoadele de somnambulism: oboseala, stresul, anxietatea, febra. Uneori episoadele sunt asociate cu aritmii cardiace (inima bate intr-un ritm anormal), refluxul gastro-esofagian, apneea in somn, stresul post-traumatic, atacurile de panica. Si anumite medicamente – antibioticele, antihistaminicele, sedativele, somniferele – pot avea un oarecare rol.

In plus, somnambulismul se pare ca este mostenit. Daca un parinte sau unul din frati a avut astfel de probleme, riscul este deja de 10 ori mai mare.

Episoadele ocazionale de somnambulism nu trebuie sa te ingrijoreze foarte tare. Le poti mentiona pediatrului in timpul unui control de rutina si probabil iti va spune ca nu este nevoie de tratament. In schimb trebuie sa te adresezi medicului daca episoadele devin mai frecvente, duc la comportamente periculoase sau rani, sunt insotite de alte simptome.

Somnambulismul in sine nu poate fi periculos, decat in masura in care provoaca oboseala in timpul zilei. In acest caz medicul iti poate prescrie medicamente care sa-l ajute pe copil sa doarma mai bine pentru ca ziua sa se poata concentra la scoala.

Dar si tu trebuie sa ai grija ca cel mic sa nu se loveasca in « plimbarile » sale nocturne. Ai grija sa fie bine inchise (chiar incuiate daca se poate) ferestrele si usa de la intrarea in casa, sa nu fie colturi de covoare sau cabluri in care cel mic sa se impiedice, sa nu aiba la indemana medicamente sau alte substante otravitoare. Ia toate masurile de siguranta pe care le-ai lua daca ai avea in casa un bebelus care merge de-a busilea. In timpul crizelor de somnambulism copilul nu e constient de ceea ce face, si « uita » toate regulile de siguranta.

Pe langa a-i asigura un mediu sigur in care sa se « desfasoare » in voie, mai sunt cateva lucruri pe care le poti face pentru micul tau somnambul :

- Cand il prinzi in fapt convinge-l sa se duca inapoi in pat, fara sa il trezesti. Nu este niciun pericol daca il trezesti, insa copilul va fi speriat si dezorientat trezindu-se brusc intr-un loc in care nu stie cum a ajuns.

- Ajuta-l sa doarma mai mult. Oboseala poate fi un factor declansator al episoadelor de somnambulism. Du-l la culcare cu o ora sau doua mai deveme si incurajeaza-l sa doarma putin si dupa pranz.

- Ajuta-l sa se relaxeze. Inainte de culcare organizeaza o activitate relaxanta, linistita : citeste-i o poveste, fa-i o baie calduta.

- Alunga stresul. Da, si copiii pot fi stresati de multe lucruri: probleme in familie, moartea unui bunic, teze, extemporale, prea multe teme. Identifica lucrurile care il streseaza si ajuta-l sa le depaseasca.

- Tine un jurnal al somnului. Noteaza timp de mai multe nopti orele la care se ridica din pat. Daca acestea coincid trezeste-l cu 15 minute inainte de ora la care te stepti sa se ridice singur. Tine-l treaza timp de cinci minute, apoi lasa-l sa adoarma din nou.

Si, mai presus de toate, pastreaza-ti optimismul. Somnambulismul nu este grav, nu ameninta sanatatea copilului (daca iei toate masurile de precautie) si va trece de la sine. Important e sa fii alaturi de copilul tau, sa nu razi de el, sa nu-i reprosezi nimic, sa nu-l pedepsesti. Toate acestea il vor stresa si nu vor face decat sa agraveze problema.


Autoarea urmatorului articol ai putea fi chiar tu!
Ai sfaturi pentru celelalte mamici? Ai trait un eveniment pe care vrei sa-l ni-l povestesti? Ai o poveste interesanta legata de sarcina ta, copii, sau viata de mamica? Stii vreo reteta care crezi ca le-ar placea si altor pici? Ai o lista cu adrese utile din orasul tau?
Trimite-ne textul tau pe adresa copilulmeu@flu.ro si noi il vom publica in sectiunea de articole a site-ului pentru ca si celelalte mamici sa poate profita de pe urma sfaturilor si a experientei tale.


Taguri articol:
somnambulismul copii

Autorul articolului "Somnambulismul la copii": Erika
02.09.2008

Vezi ce a mai scris autorul articolului "Somnambulismul la copii"...

Alte articole
Comentarii
posteaza si tu un comentariu
 
 
Nume
*camp obligatoriu
 
 
Mail (nu va fi publicat)
*camp obligatoriu
 
 
Website
 
 
 
 
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu