Flu
 
 
 
 
Copilul tau la trei ani Universul copilului tau a inceput sa se largeasca si acum cuprinde mult mai multe locuri, persoane si situatii. Este gata sa invete bunele maniere, foarte utile in relatiile cu alti copii si foarte apreciate de adultii din jur. Explica-i ca nu trebuie sa loveasca altii copii, nici macar in joaca, ca nu trebuie sa intrerupa discutiile adultilor, ca trebuie sa salute atunci cand vine sau pleaca. Poate ca nu intelege de ce lucrurile stau asa, dar niciodata nu e prea devreme sa devina educat.

A nu intrerupe discutiile adultilor poate sa fie destul de dificil pentru un copil care cunoaste cateva sute de cuvinte, poate chiar o mie si este nerabdator sa le foloseasca si sa exploreze functiile limbajului. Probabil ca micutului tau ii place la nebunie sa vorbeasca si sa gesticuleze, mai ales cand se afla in compania unor persoane cunoscute. Pronuntia a devenit mai clara si au aparut primele propozitii de trei sau patru cuvinte. Copilul poate sa raspunda unor intrebari simple si sa puna la randul lui alte intrebari. Este prea mic pentru a intelege unele raspunsuri si este posibil ca ele sa nici nu-l intereseze. Tot ce isi doreste este sa continue firul conversatiei. Vei fi uimita sa vezi ca vocabularul micutului tau cuprinde si cuvinte mai putin frumoase auzite la micii lui prieteni, la adulti sau la televizor. Oricat de revoltata ai fi, cea mai buna solutie este sa ignori cuvintele urate. Daca le acorzi importanta, nu vei face decat sa-i arati cat de puternice sunt ele si cat de potrivite pentru a atrage atentia parintilor.

Un alt efect negativ a ceea ce vede in jurul lui vei putea observa in timpul jocurilor. Daca ursuletii se bat intre ei, papusile primesc injectii, iar masinutele se ciocnesc, acestea sunt doar consecinte ale comportamentului celor din jur sau ale imaginilor vazute la televizor. Copilul asimileaza noi experiente, iar cea mai sigura metoda de a face asta este prin joc. Atata timp cat scenariul violent nu se repeta obsesiv, nu ai de ce sa-ti faci griji.

Imaginatia tot mai puternica si experientele pe care le traieste copilul incep sa provoace anumite temeri. Frica de intuneric este o fobie foarte des intalnita la copilasii a caror minte inventeaza noi si noi scenarii inspaimantatoare. Frica de intuneric iti va da batai de cap o perioada, dar ea nu este decat un semn al dezvoltarii cognitive. Copilul tau are imaginatie.

Batai de cap iti vor da si celelalte mici "accidente" din timpul noptii. Chiar daca este invatat cu olita, un copil de trei ani poate sa doarma prea adanc pentru a simti nevoia de a urina, problema ce apare mai des la baietei decat la fetite. De fapt, nu se poate spune ca aceasta este o problema pana la varsta de cinci sau sase ani cand copilul ar trebui sa-si poate stapani senzatiile.

Copilasul de trei ani incepe sa inteleaga numeralele si ce exprima ele. Cei mai multi prichindei pot sa spuna cati ani au sau sa arate pe degete. Totusi "trei" poate deveni numarul lui preferat si raspunsul la orice intrebare care incepe cu "cati" sau "cate". Oricum, micutul ar trebui sa poata numara pana la trei si sa cunoasca alte cateva numere pana la 10. Exista deja notiunea de cantitate si copilul isi da seama daca primeste mai putine bomboane decat fratiorul lui.

La trei ani, copiii pot sa interactioneze cu alti micuti si sa se joace cu ei. Totusi, ei nu inteleg prea bine notiunea de prietenie. Daca iti intrebi copilul care sunt prietenii lui, va incepe probabil sa enumere toti copiii pe care ii cunoaste.

Pana la trei ani, majoritatea prichindeilor au un set complet de dintisori de lapte, care vor incepe sa cada cel mai devreme la cinci ani. Pana atunci invata-l sa aiba grija de dintisorii lui, chiar daca nu sunt cei permanenti.


Taguri articol:
copilul trei

Autorul articolului "Copilul tau la trei ani": Erika
03.07.2008

Vezi ce a mai scris autorul articolului "Copilul tau la trei ani"...

Alte articole
Cura de slabire la copii
Cura de slabire la copii
Daca bunicii nostrii considerau ca un copil frumos este un copil grasut, astazi stim ca un copil grasut are toate sansele sa
Copilul tau la un an
Copilul tau la un an
Copilul tau este mai receptiv si poate intelege ce i se spune, deci il poti invata sa te ajute. Transforma curatenia intr-un joc,
Copilul tau la doi ani
Copilul tau la doi ani
Pana la aceasta varsta, copilul tau a crescut din toate punctele de vedere. Probabil ca esti si tu uimita sa constati cate poate
Copilul tau la patru ani
Copilul tau la patru ani
La patru ani de la nastere, ai un pusti energic, sociabil si independent. Deja s-ar putea sa refuze ajutorul tau in situatii in
Copilul tau la cinci ani
Copilul tau la cinci ani
Micutul tau s-a transformat intr-un pusti vorbaret si plin de energie. E tot timpul in miscare si nu-i tace gura nici macar un
Comentarii
posteaza si tu un comentariu
 
 
Nume
*camp obligatoriu
 
 
Mail (nu va fi publicat)
*camp obligatoriu
 
 
Website
 
 
 
 
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu