Desenul, un alt tip de limbaj Desenul este una din formele cele mai cunoscute si cele mai placute copiilor. Fie ca sunt acasa, fie ca sunt la gradinita, alaturi de alti copii sau singuri, desenul este la indemana si poate deveni un instrumet extrem de util in cunoasterea copilului. Inca de la varstele mici, desenul poate deveni o modalitate a copilului de a se exprima si de a ne oferi indicii asupra dezvoltarii sale. Am sa redau in randurile de mai jos cateva din functiile desenului in calitatea sa de paralimbaj, adica un limbaj fara cuvinte, dar extrem de sugestiv:

• Functia grafica – modalitatea in care reuseste sa construiasca desenul, sa traseze linii, sa contureze forme geometrice, sa pastreze o simetrie sau o adecvare cu contururile obiectelor in real pune in evidenta modul in care acesta si-a dezvoltat latura motricitatii fine si generale si chiar gradul atins in dezvoltarea intelectuala. Modul in care tine creionul, usurinta cu care deseneaza, gradul de ingrosare sau tremurul liniilor, incadrarea spatiala, lentoarea sau refuzul de a continua, toate acestea sunt indicii ale nivelului grafic al copilului. Putem sesiza dificultati ale copilului, erori in perceptia formelor, o slaba asimilare a functiilor cognitive ce se dezvolta treptat in relatie cu varsta copilului sau o inhibitie la nivel afectiv care reduce capacitatea copilului de a se exprima.

• Functia expresiva - valoarea de expresie a unui desen cu atat mai importanta, cu cat sunt copii care nu reusesc sa se exprime foarte usor, care intampina greutati in a comunica, care sunt retrasi sau atrasi de lumea lor interioara. Desenul devine astfel o forma de a patrunde in universul lor, fara a deveni intrusi sau fara a forta copilul. Desenul liber sau cu o anume tema pune in imagine o particica din viata interioara a copilului, din ceea ce simte, din ceea ce traieste si ne ofera oglinda propriei sale viziuni asupra a ceea se intampla in realitate.

Desenele pot fi bogate in imagini, pline de obiecte sau de oameni, sau pot fi sarace, schematice, pustii. Pot fi relatarea unei actiuni sau a unei povestioare sau pot fi statice. Culorile folosite pot fi culori vesele sau culori inchise, poate fi o singura culoare sau pot fi suprapuse. Aspectul general poate fi ordonat sau haotic redand modul in care se structureaza lumea interna a copilului.

• Functia simbolica - fiecare desen contine un mesaj. Ceea ce nu poate fi spus in cuvinte pentru ca este prea greu de suportat, prea dureros, prea confuz sau de neinteles capata sens intr-o forma directa sau indirecta in desenul copilului. Imaginile desenate nu sunt niciodata alese la intamplare, detaliile si modul de compunere simbolizand adesea proiectii ale copilului.

Desene agresive, desene bizare, imgini din care lipsesc anumite parti, elemente accentuate in mod special, personaje din basme, monstri, fiinte pe jumatate umane pe jumatate fantastice, animale, obiecte care exista sau sunt inventate. Iata o varietate de simboluri care ne vorbesc despre fanteziile copiilor, despre lumea lor si pe care incercam sa le traducem, sa le elaboram impreuna cu el.

Desenul si a pune ceva in imagini nu este destinat unei functii estetice, ci este destinat exprimarii, indiferent de forma pe care aceasta o ia. A eticheta un desen drept frumos sau urat imprima adesea copilului tendinta de a desena imitand modele.

• Functia sociala – asa cum spuneam si mai sus, desenul aduce o particica din lumea copilului si ne permite accesul la ea asa cum este ea. In desen sunt aduse casa, familia, relatiile din lumea si viata copilului, persoane importante, persoane placute, persoane “rele” fie ca iau o forma umana, fie ca sunt simbolizate ca fiind alte personaje, animale sau obiecte. Interactiunea poate fi pusa in evidenta prin prezenta figurilor umane, prin prezenta formelor deschise (usi, ferestre, drum) sau poate aparea inchiderea, retragerea copilului in propria sa lume, ca o forma de aparare (garduri, usi incuiate, absenta ferestrelor, lipsa oamenilor, gratii).

• Functia grupala – desenul este o modalitate a copilului de a vorbi despre el, dar in egala masura despre grupul din care face parte, despre oamenii care il inconjoara. Si aici ma refer in special la familie. Nimic din ceea ce constituie universul copilului nu este inafara universului familiei sale. Cuvintele sale vorbesc despre el ca parte a unui intreg si desenele sale sunt povestea intregii familii. Ceea ce exprima este in relatie cu cei care sunt in legatura cu el, cu cei cu care traieste impreuna, simte, se dezvolta, functioneaza. In afara lor nu exista o continuitate si spusele copilului nu capata semnificatie pentru noi daca nu le integram ansamblului din care face parte copilul.

Desenul si a pune ceva in imagini nu este destinat unei functii estetice, ci este destinat exprimarii, indiferent de forma pe care aceasta o ia. A eticheta un desen drept frumos sau urat imprima adesea copilului tendinta de a desena imitand modelul perfect si simtindu-se devalorizat in momentul nereusitei unui desen “frumos”.
Va invit sa priviti desenele copiilor vostri, sa ascultati povestea lor si chiar sa desenati impreuna cu ei, pentru a da glas unei povesti comune.