Flu
 
 
 
 
"Evolutia vietii pe scara geocronologica", la Muzeul de Geologie La Muzeul Naţional de Geologie se desfăşoară în luna noiembrie lecţia 'Evoluţia vieţii pe scara geocronologică' din cadrul proiectului şcolar 'Pãmântul în trei cuvinte: minerale, roci, fosile"

În cadrul acestei lecţii elevii vor afla că la începuturile sale, Pământul nu semăna deloc cu planeta pe care trăim astăzi. Peisajul terestru s-a modificat lent: s-au format continente şi oceane, au apărut specii animale şi vegetale, care au fost apoi înlocuite de altele. Pentru a determina şi data transformările majore ale acestei lumi, geologii au creat o scară a perioadelor geologice pe care elevii o vor realiza şi ei în cadrul aplicaţiei.

Proiectul “Pãmântul în trei cuvinte: minerale, roci, fosile” se desfăşoară în parteneriat cu INTUITEXT - compania de software educaţional a grupului Softwin - care pune la dispoziţie hărţi interactive, simulări tridimesionale ale fenomenelor geografice şi geologice, animaţii multimedia ale proceselor naturale.

Participarea la acest program se face prin rezervare la numãrul de telefon: 212.89.52 Costul biletului este de 3 lei/elev.

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.



Autorul articolului ""Evolutia vietii pe scara geocronologica", la Muzeul de Geologie": Mesagerul
05.11.2008

Vezi ce a mai scris autorul articolului ""Evolutia vietii pe scara geocronologica", la Muzeul de Geologie"...

Alte articole
Evenimente la Muzeul de Geologie - 2-8 martie 2009
Evenimente la Muzeul de Geologie - 2-8 martie 2009
Muzeul National de Geologie gazduieste in perioada 17 octombrie 2008 – 31 martie 2009 expozitia itineranta „Fossil
Mamaia Copiilor, la TVR
Mamaia Copiilor, la TVR
In perioada 3 - 6 iulie, TVR 1 si TVR International vor difuza, de la ora 20.15, cea de-a opta editie a Festivalului National de
Copiii decoreaza statiei de metrou
Copiii decoreaza statiei de metrou "Piata Victoriei"
Proiectul Bucharest metroART va decora statia de metrou Piata Victoriei cu ajutorul si pe baza creatiilor copiilor din aceste
Andreea Marin a adoptat o fetita din Africa
Andreea Marin a adoptat o fetita din Africa
Vedeta a primit vestea in dimineata de 7 iulie, de la Londra, dupa saptamani de asteptare. Este o adoptie la distanta, Andreea
Intalnirea de duminica, la muzeul Antipa
Intalnirea de duminica, la muzeul Antipa
Traim intr-o lume grabita, aglomerata, in care nimeni nu mai are timp sa admire natura, daramite sa o protejeze si sa o respecte.
Comentarii
posteaza si tu un comentariu
 
 
Nume
*camp obligatoriu
 
 
Mail (nu va fi publicat)
*camp obligatoriu
 
 
Website
 
 
 
 
Introduceti codul din poza alaturata pentru verificare
posteaza comentariu